Grabeste-te si prinde oferta 1+2 gratis la gama de lenjerii ARY, 3D si BFS!

Top solutii pentru un aer sanatos in casa

13.10.2018 0 Comentarii

Cercetatorii au demonstrat ca aerul din locuinte este de 10-15 ori mai poluat fata de cel exterior, ceea ce ne afecteaza major sanatatea si confortul, mai ales in conditiile in care petrecem 90%  din timp in interior. Exista insa mai multe modalitati de a imbunatati aerul din casele noastre – unele sunt inovatii de ultima ora, altele tin de stilul de viata de zi cu zi.

 

Ventilarea corespunzatoare, adoptarea unor solutii moderne in etapele de construire si realizare a instalatiilor, folosirea unor materiale naturale in amenajarile interioare, precum si eliminarea prafului se numara printre metodele cele mai recomandate de imbunatatire a calitatii aerului din spatiile in care traim.

 

 

Cum este poluat aerul din locuinta?

 

 

Pentru a alege solutiile cele mai potrivite, menite sa va asigure un climat placut  in propriul camin, trebuie sa stiti care sunt factorii care contribuie la vicierea aerului. Sistemele constructive pe baza de beton, impreuna cu izolarile din polistiren sau alte fibre artificiale, mortarele din ciment, membranele din plastic, acoperisurile metalice si ferestrele de tip termopan, toate formeaza un invelis care nu va mai permite cladirii sa respire si, implicit, sa elimine vaporii de apa din interior.

 

Pulberile in suspensie, dioxidul de azot si ozonul pun si ele in pericol sanatatea umana. Aerul pe care il respirati mai poate contine alergeni (precum polen, praf, acarieni si par provenit de la animalele de companie) sau declansatori ai alergenilor (mucegai, fum de tigara si substante adjuvante).

 

Unul dintre cei mai mari dusmani ai sanatatii este praful menajer, un singur gram din acesta continand aproximativ 700 de miliarde de particule cu o compozitie diferita. In timpul prepararii mancarii, se produc poluanti (aerosoli, vapori grasi rezultati in urma fierberii sau prajirii grasimilor). De asemenea, nu de putine ori, se intampla ca tevile, caloriferele si conductele de apa din baie sa emane mirosuri neplacute, care viciaza aerul. Nu in ultimul rand, trebuie sa aveti in vedere si faptul ca mediul intunecat si neaerisit potenteaza, la randul sau, poluarea.

 

 

Metode, aparate si tehnologii

 

 

Utilizarea materialelor naturale – ecologice si durabile – atunci cand construiti, izolati, renovati, amenajati si decorati reduce substantial riscul deprecierii calitatii aerului din interiorul locuintei si asigura un climat placut. De asemenea, puteti apela la solutii inovatoare, precum: placi din gips-carton cu miez aditivat (care capteaza, retin si neutralizeaza formaldehida), purificatoare de aer (umidifica aerul, elimina efectele aerului uscat, neutralizeaza si combat poluantii, particulele de mucegai, praful), aspiratoare din clasa A pentru captarea prafului si re-emisia acestuia, sisteme de aerisire controlata (aduc la interior aerul din pamant situate sub temperatura de inghet), membrane climatice inteligente cu permeabilitate ce variaza in functie de umiditate, ventilo-convectoare si exhaustoare, prize de aerisire in tocul ferestrelor de tip termopan, grile de aerisire montate in pereti si tavan, ventilatoare in bai.

 

Printre materialele si solutiile constructive pe care le puteti folosi pentru a respira un aer de buna calitate, se numara: caramida, tigla ceramica, lemnul, mortarele si zugravelile pe baza de var, vata minerala bazaltica, celuloza, mobilierul din lemn, vopselele si lacurile pe baza de apa.

 

 

Schimbati-va stilul de viata!

 

 

Iata o serie de actiuni pe care puteti sa le intreprindeti in viata de zi cu zi, care vor contribui la imbunatatirea calitatii aerului si va vor aduce confort in case:

 

  • Deschideti ferestrele de trei pana la patru ori pe zi, pentru a permite aerului curat sa patrunda in incaperi;
  • Faceti curatenie cat mai des;
  • Desfundati periodic zonele de scurgere de la cada, dus, lavoar;
  • Schimbati filtrele aparatelor de aer conditionat cel putin o data la trei ani;
  • Curatati anual si intretineti periodic aparatele de aer conditionat si caloriferele;
  • Controlati umiditatea (valoarea optima este de 40-55%), evitand sa uscati hainele in casa;
  • Lasati inchise usile de la baie, iar atunci cand faceti dus porniti ventilatorul de aspiratie sau deschideti fereastra;
  • Evitati sa folositi in exces produse artificiale, cum sunt lumanarile si betisoarele parfumate sau sprayurile, pentru a elimina mirosurile;
  • Iarna, setati o temperatura la interior nu mai mare de 20-22 grade Celsius;
  • Renuntati la materialele textile in exces (in special la cele foarte pufoase), mai ales daca locuiti in zone urbane uscate;
  • Inconjurati-va de plante! Acestea improspateaza aerul, absorb gazelle nocive (inclusive fumul de tigara) si genereaza oxigen pur.

 

Lasa un comentariu